Uneori e periculos sa lucrezi cu romii


Lucrez ca voluntar in satul celor 70 de bordeie din decembrie 2009, deci de un an si jumatate. M-am legat sufleteste de acesti oameni si in special de copii.
Multi cunoscuti de-ai mei m-au “incurajat” sa renunt si sa aleg un alt domeniu in care sa am satisfactii mai mari si in care sa reusesc. Mi s-a prezis ca nu voi avea rezultate si ca voi abandona cand voi intelege ca nu merita sa te sacrifici pentru acesti oameni. Am ignorat toate aceste sfaturi considerand ca persoanele respective gresesc pe motive rasiale.
Insa nu pot nega faptul ca de mai multe ori am avut mari probleme din partea unor locuitori din acest sat. Datorita acestor probleme am fost la un pas de a-i abandona de doua ori pana acum. Fiecare din aceste doua despartiri de ei a durat cate patru luni de zile, insa in final am revenit in mijlocul lor cu o strategie noua, refacuta.
O mare parte din probleme s-au ivit odata cu impartirea ajutoarelor
Prima data cand am impartit ajutoare le-am cerut documentele personale (carti de identitate pentru adulti si certificate de nastere pentru copii) si doar pe baza acestor documente am impartit alimentele de baza pentru fiecare persoana. In timpul distribuirii lor am lucrat metodic, ordonat, am servit pe toata lumea si nu au fost incidente.
Problemele au intervenit in saptamana urmatoare. Un anume locuitor al satului, fost puscarias, a intaratat pe ceilalti locuitori ai satului zicand ca eu folosesc datele lor personale pentru obtinerea de credituri bancare. De asemenea ca am primit ajutoare de la UE si grosul l-am pastrat eu iar ei au primit foarte putin. S-au gasit unii care l-au crezut si s-a facut chiar un fel de razmerita, fiind amenintat in mod violent ca voi fi batut. Mi-au interzis (acesti nemultumiti) sa mai intru in sat. A trebuit sa plec din sat escortat de vreo patru barbati care erau de partea mea.
Nu m-am descurajat atunci si am continuat sa revin sa lucrez cu copiii si sa-mi fac prienteni printre familiile oneste de acolo desi am mai fost amenintat cu bataia. Pana la urma am incercat sa ma apropii de cel care a initiat scandalul si i-am facut cateva favoruri cautand sa il fac prieten.
In acea perioada am organizat transportul copiilor din clasa a V-a in satul vecin pentru a-si continua studiile. Am platit lunar un carutas sa ii duca pana la sosea si de acolo sa ii ia microbuzul scolii. Doream sa ii ajut sa isi termine clasa a V-a fiind astfel prima generatie de absolventi ai clasei a V-a din istoria satului.
In primavara lui 2010 am initiat un plan prin care sa ajutam familiile din sat sa isi faca gradini de legume.
Dupa ce am inspectat gradina fiecarei familii care si-a sapat terenul, i-am chemt la masina sa le dam semintele promise, uneltele agricole si cuiele pentru gardul imprejmuitor. Si aceasta actiune de impartire a ajutoarelor a decurs normal pana aproape de sfarsit, cand am avut parte de un alt incident. O alta persoana m-a acuzat ca fac bani pe spinarea lor din ajutoarele de la Uniunea Europeana si ca ii insel. M-am adresat celorlate persoane care primisera ajutoarele intrebandu-i daca sunt de acord cu aceste acuzatii. Nimeni nu a zis nimic, au tacut malc. Ba mai mult, au prins curajul inca doi certareti venind cu acuzatii si invective. De fapt acesti insi care ma acuzau si faceau scandal nu primisera nimic de la noi deoarece nu isi lucrasera terenul iar noi am impartit ajutoare doar la cei care au lucrat pamantul.
M-am mirat ca ceilalti oameni nu ziceau nimic si nu imi luau apararea. Probabil le era frica.
Mai aveam de impartit cateva tricouri noi cand unul din cei trei rebeli mi le-a smuls din mana si a fugit cu ele. M-am simtit deposedat prin violenta, talharit cu alte cuvinte si am plecat foarte mahnit de acolo.
Constiinta imi zicea ca trebuie sa continui sa lucrez cu copiii de acolo insa inima imi spunea sa ii las balta si sa ma apuc de altceva. Ce credeti ca a castigat: inima sau constiinta?
A castigat inima. Nu m-am mai dus in sat si nu am mai platit carutasul. Am incercat sa ii uit.
Insa, la sfarstiul verii lui 2010 mi s-a facut dor de copiii din Satul 70.
M-am interesat la scoala sa vad daca a terminat vreunul din ei clasa a V-a. Din pacate toti au ramas repetenti. Dupa ce nu i-am mai vizitat, carutasul nu a mai fost platit, nici copiii nu s-au mai dus la scoala, pierzand anul.
Acesta a fost primul mare esec al meu in lucrarea cu ei si mi-l asum.
Am ascultat mai mult de inima decat de constiinta iar copiii acesia nevinovati au pierdut anul scolar. Cei care in cursul anilor anteriori au mai ramas repetenti au fost scosi din evidenta scolara dupa trei repetentii.
Mi-am luat insa hotararea de a nu renunta si a continua sa lucrez pentru acei copii.
Cu aceste hotariri am pornit in noul an scolar 2010-2011. Ne-am refacut strategia si am pornit cu o noua grupa de copii de clasa a V-a.
Ne-am reorganizat si am reinceput sa lucram pentru acesti copii straduindu-ne sa ii ajutam sa absolve anul scolar. Desi mai avem multe de imbunatatit in general suntem multumiti de cum au decurs lucrurile, pana la un moment dat.
Ajutoarele: o sabie cu doua taisuri
Am fost sfatuiti de cineva din sat sa le aducem alimente si cadouri la toate familiile din sat la sfarsit de an ca sa aiba si ei parte de un Revelion fericit.
Cu ocazia concertului caritabil pe care l-am organizat pentru ei am strans suficiente ajutoare pentru intreg satul. Am pus la punct organizarea si am distribuit in ordine ajutoarele.
La sfarsitul operatiunii mai ramasesera ceva ajutoare. I-am intrebat cum ar vrea sa le impartim pentru ca nu va ajunge la toti a doua transa. Au spus ca ar fi bine sa le arunc in sus si care dintre ei le vor prinde le vor avea si care nu, nu (solutie care noua ne starneste rasul).
I-am rugat sa ramana linistiti afara, noi vom scoate ajutoarele la ei (din cladirea din care le-am impartit) iar ei sa aleaga in ordine si sa nu se bata ca niste animale pentru ele. Se parea ca au inteles. In timp ce ne retrageam in cladire pentru aceasta, au navalit cu forta vreo 20 de persoane inauntru cautand sa apuce fiecare cat mai multe lucruri. Tot atunci mi-au luat cu forta si lucrurile personale.
Am ramas consternati de fapta lor, si total dezamagiti.
Mahniti, am parasit cladirea indreptandu-ne spre masini.
In timp ce mergeam, unul din ei, m-a lovit pe la spate. Nu a fost o lovitura puternica insa sufletul m-a durut foarte mult. Nu l-am inteles de ce a facut-o. Aceasta era rasplata pe care o primeam in urma efortului nostru. Nu m-am uitat inapoi cine a dat, nu am zis nimic, m-am urcat in masina si am plecat.
Si ca rasplata sa fie suficienta, o alta persoana dintre ei, sub influenta alcoolului, a aruncat un bolovan indoindu-mi aripa din fata a masinii.
Aceste ultime incidente m-au facut sa fiu foarte dezamagit si sa renunt la a mai lucra pentru ei.
Faci bine si primesti rau.
M-am bucurat totusi ca un coleg de-al meu a continuat legatura cu ei si a initiat pentru al doilea an planul cu gradinile de legume care a avut si anul acesta succes.
Dupa cateva luni in care nu i-am mai vizitat, la insitentele altor prieteni, am revenit in mijlocul lor in primul rand pentru a vedea rezultatele gradinilor si a ma intalni cu copiii.
Gradinile au avut roade insa copiii din clasa a V-a au ramas repetenti si anul acesta.
Imi asum si acest esec insa nu ma las. In septembrie incep din nou sa lucrez cu copiii. Sper sa nu mai fiu lovit, iar in sat nu voi mai intra cu masina…
Valentin Bota

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria agricultura, cadouri, Educatie copii

7 răspunsuri la „Uneori e periculos sa lucrezi cu romii

  1. victoria

    felicitari pentru tenacitatea ta,
    felicitari pentru ca incerci acolo unde multi considera ca nu mai este nimic de facut,
    felicitari pentru ca esti un OM asa cum ar trebui sa fim toti.
    ma plec cu respect

  2. Rusu Jenica

    Inteleg luptele, dezamagirea dar si sperantele din sufletul dumneavoastra care le aveti pentru cei defavorizati indiferent de etnie sau conditia sociala. Foarte putini inteleg comunitatea rromilor si mai putini, poate, lupta si efortul, cu dumneavoastra insasi in a lucra pentru aceasta categorie de oameni atat din punct de vedere social cat si educational, spiritula etc sau a abandona acest vis.
    Daca tot ati ales sa lucrati in comunitatea de acolo cred ca cea mai buna solutie ar fi sa va concentrati pe una, doua maxim trei familii, dispuse la educatie etc, cu un plan pe termen lung 10-15 ani in care prima prioritate sa fie educatia copiilor (gradinita, scoala) cu speranta unei generatii cu o mentalitate schimbata, incepand de la acest nucleu.
    Va doresc succes.

    • Multumesc mult pentru sfat! Am sa ma gandesc si la aceasta solutie.
      Pentru moment am un plan in legatura cu copiii de clasa a V-a si sper cu ajutorul lui Dumnezeu sa se materializeze. In curand il voi prezenta si pe blog.
      Dar retin ideea de „focus pe un nucleu redus de familii”. Merita mestecata…

  3. Bafta! Nu am uitat de bicicleta pe care am promis-o!

    • Multuesc mult, Laurentiu! Stiu ca ai promis o bicicleta pentru unul din copiii care termina in premiera clasa a V-a, rupand astfel traditia de 4 clase a satului. Le-am spus copiilor de acest premiu si se pare ca sunt foarte incantati.

  4. Elena Enache Barbu

    Domnule Valentin,
    Domnul sa va Binecuvinteze in tot ce faceti si sa va dea curaj si resurse ca sa duceti acest vis pina la capat. M-am intors de curind din Romania in Boston si in aceasta vara timp de 2 luni am ajutat si vizitata familii ale rromilor din sudul judetul Calarasi.
    Sunt in atentia mea a sotului meu si a fetelor mele aceste familii de 3 ani. Am avut experiente frumoase si am vazut progres; ei doresc mult sa fie iubiti, intelesi, ascultati si sa se petreaca timp cu ei.
    Am avut de 2 ori si misionari tineri din Oregon USA Asa de mult s-au bucurat, mai ales copii de tigani, au invatat cintecele noi, (cred ca stiti ca le place mult sa cintati cu ei). Am vazut in ei vointa de a se schimba, de la un an la altul am vazut schimbari in curatenie si atitudinea intre ei ca vecini. La inceput se certau pe alimente si pe imbracaminte, dar acum se ajuta intre ei.
    Eu cred ca se poate, numai ca noi a trebuit sa ne intoarcem din nou aici in America ca sa mai facem rost de bani: noi construim un Camin pentru batrinii strazii si tineri orfani in comuna Radovanu, Calarasi.
    Sper ca Domnul sa conduca in asa fel lucrurile si sa ne stabilim si noi curind acolo si sa-i ajutam mai mult pe prieteni nostri rromi.
    Pasajul din Matei spune: „Orideciteori ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut”.
    Asa se numeste asociatia noastra „Mie mi le-ati facut”..
    Am urmarit cu atentie pasajele si activitatile Dv. si ne-au inspirat mult; am prins curaj si ne rugam pentru dvs. si sper ca la vara sa avem timp sa va vizitam si sa impartasim experiente.
    Isus a murit pentru toti, si pentru rromi. Chiar daca uneori este mai greu de a lucra cu ei, se poate, o spun din experienta personala.
    Domnul sa va dea sanatate. Elena.

  5. Va multumesc mult pentru incurajari. Sper sa ne putem intalni si sa impartasim din experientele noastre. Dumnezeu sa va binecuvinteze in lucrearea pe care o faceti pentru cei saraci si oropsiti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s